Când e cel mai bine să ne luăm vitaminele?
În cazul multor vitamine și minerale se recomandă să le luăm dimineața, în timpul micului dejun. Totuși, există câteva suplimente care ne pot îmbunătăți somnul dacă le luăm înainte de culcare.
Câteva aspecte de bază
Există câteva aspecte cărora merită să le dăm atenție pentru a beneficia la maxim de suplimentele pe care le luăm. Deoarece unele vitamine și minerale pot cauza indigestie sau chiar diaree atunci când sunt administrate pe stomacul gol, e bine să le luăm în timpul unei mese. Unele vitamine trebuie luate cu o masă care include și grăsimi, deoarece sunt liposolubile, adică dizolvarea și absorbția lor este facilitată de grăsimi.
Când să luăm unele vitamine și minerale?
Vitamina A contribuie la sănătatea vederii, a organelor și a sistemului reproducător. Nu există dovezi care să arate că e mai bine să luăm vitamina A dimineața sau seara, deci o putem lua oricând ne convine. Vitamina A și betacarotenul sunt liposolubile, de aceea se recomandă să le luăm împreună cu o sursă de grăsimi.
Vitaminele B ajută la sănătatea și buna funcționare a întregului corp. În cazul deficitului de vitamine B, putem întâmpina simptome precum oboseala, confuzia sau chiar anemia. Majoritatea persoanelor aleg să ia vitaminele B împreună, sub formă de multivitamine sau suplimente specifice.
Există dovezi care atestă faptul că unele vitamine B pot influența somnul, dar în diferite feluri. Vitamina B6 poate cauza vise vii și colorate, uneori chiar bizare, de aceea se recomandă să o luăm dimineața. Vitamina B12 ne ajută corpul să producă energie, iar dacă o luăm seara, putem adormi mai greu. Așadar, e bine să luăm vitamina B12 dimineața, împreună cu alte vitamine B. Vitamina B3 ne poate ajuta să adormim mai ușor, de aceea este în regulă să o luăm seara.
Vitamina C susține funcționarea sistemului imunitar și ne ajută în lupta contra radicalilor liberi. Este o vitamină hidrosolubilă, deci nu este necesar să o luăm în timpul mesei, însă în doze mari poate deranja stomacul și poate cauza diaree, de aceea nu strică să o luăm, totuși, când mâncăm. Totodată, este posibil ca vitamina C să interfereze cu somnul, deci fiecare poate decide în funcția propriilor experiențe, dacă o ia dimineața sau seara. Vitamina C contribuie la absorbția fierului, așadar se recomandă să o luăm împreună cu suplimentele de fier, indiferent de momentul zilei.
Vitamina D, numită și vitamina soarelui, susține sistemul imunitar și facilitează absorbția de calciu. Corpul nostru poate sintetiza vitamina D în urma expunerii la soare, însă, din cauza riscului de cancer de piele ca urmare a expunerii excesive, suplimentele de vitamina D pot fi un ajutor mai la îndemână. Vitamina D se absoarbe cel mai bine dacă se ia cu o masă care conține și grăsime, și se poate lua oricând în timpul zilei, dar poate interfera cu somnul dacă se ia prea târziu.
Vitamina E ne protejează celulele de radicalii liberi, susține imunitatea și ajută la lărgirea vaselor de sânge, prevenind astfel formarea cheagurilor. Deficiența de vitamina E poate avea efecte negative asupra nervilor, a vederii și poate duce la un sistem imunitar slăbit. Vitamina E este liposolubilă, așadar ea trebuie luată cu o masă care conține grăsimi, însă nu există un moment anume al zilei când ar fi bine să o luăm.
Vitamina K ajută la coagularea sângelui, la întărirea oaselor, poate fi de ajutor în prevenirea dezvoltării cancerului și e un bun aliat al diabeticilor, deoarece reglează sensibilitatea la insulină. Vitamina K este, de asemenea, liposolubilă, așadar trebuie luată în timpul unei mese bogate în grăsimi. Nu există recomandări sau restricții privind ora la care trebuie luată.
Calciul contribuie la dezvoltarea și întărirea oaselor. Dacă nu consumăm destule alimente bogate în calciu, se recomandă să alegem suplimente de calciu pentru a menține un nivel optim de calciu în organism. Suplimentele de calciu citrat pot fi luate și separat, însă cele de calciu carbonat trebuie luate atunci când mâncăm, deoarece acidul gastric contribuie la descompunerea lor. Calciul poate interfera cu efectele și absorbția unor medicamente sau suplimente cu fier sau magneziu, așadar se recomandă consultarea unui medic atunci când dorim să luăm suplimente de calciu. Totodată, există studii care au arătat că calciul ne poate ajuta să adormim mai ușor.
Magneziul este un mineral care susține funcționarea sistemului nervos, controlează tensiunea și, împreună cu calciul, ajută la dezvoltarea și întărirea oaselor. Deficiența de magneziu poate cauza stări de greață, lipsa apetitului, oboseală și slăbiciune. Magneziul ne poate ajuta să avem un somn sănătos și odihnitor, de aceea este cel mai bine să îl luăm seara. Totodată, poate fi de ajutor în cazul crampelor.
Multivitaminele conțin, într-un singur supliment, cele mai importante vitamine și minerale pe care ar trebuie să le luăm zilnic, cum ar fi vitaminele A, B, C, D, E și K, respectiv zinc, seleniu și cupru. Majoritatea oamenilor iau multivitaminele dimineața, iar deoarece multe dintre vitaminele pe care le conțin sunt liposolubile, cel mai bine e să le luăm împreună cu micul dejun. Deoarece unele vitamine din aceste suplimente pot deranja stomacul, nu e indicat să le luăm pe stomacul gol.
Suplimentele cu vitamine și minerale esențiale sunt necesare pentru a ne asigura aportul optim de substanțe nutritive, în special în cazul în care nu reușim să obținem doza zilnică recomandată din alimentație. Vitaminele și mineralele sunt foarte importante pentru un stil de viață echilibrat și pot ajuta la prevenirea multor probleme de sănătate. În cazul în care dorim să luăm asemenea suplimente, cel mai bine ar fi să consultăm un specialist pentru a determina cum și când să le luăm.