Persoanele care doresc să scape de excesul de greutate, deseori se confruntă cu faptul că, deja în primele zile ale dietei (sau chiar în primele ore) li se face o foame de nesuportat. Atât Chlorella cât şi Spirulina sunt cunoscute ca substanţe care diminuează pofta de dulciuri şi de hidraţi de carbon.
Există însă şi o latură necunoscută a lucrurilor, adică mecanismul din spatele acestor caracteristici. Din nou, nu este vorba de o substanţă activă, ci de efectul comun al caracteristicilor avantajoase înglobate în mai multe substanţe nutritive.
Conţinutul de magneziu
Aceste microalge conţin într-o proporţie mare magneziu într-o formă uşor digerabilă, o substanţă ce lipseşte în mod regulat din alimentaţia noastră zilnică. Simptomul binecunoscut al lipsei de magneziu îl constituie pofta de ciocolată, deoarece o ciocolată de calitate conţine o cantitate însemnată de magneziu. Consumarea celor două specii de alge diminuează nevoia de ciocolată a organismului.
Conţinutul de proteine
Conţinutul mare de proteine în Spirulină menţine echilibrat nivelul zahărului în sânge, iar datorită acestui fapt, se evită reacţiile hipoglicemice, ceea ce cauzează în mod evident foamea de zahăr. Cu alte cuvinte: conţinutul mare de proteină de calitate superioară din această microalgă stopează senzaţia de foame hipoglicemică.
Conţinutul de ulei
Conţinutul de ulei al Spirulinei - ca şi în cazul altor mâncăruri de altfel - încetineşte digestia contribuind astfel la un nivel mai echilibrat al zahărului în sânge, ceea ce - datorită celor prezentate mai sus – se leagă deja de senzaţia de foame subită. GLA-ul de exemplu încetineşte reacţia la insulină (hipoglicemie) a pancreasului, prevenind practic apariţia ulterioară a senzaţiei de foame.
Vitamine
Lipsa de vitamine deseori se face simţită prin senzaţia de foame. Regimul alimentar al omului occidental duce lipsă de vitamina B.
Din acest motiv lipsa uneia sau mai multor microsubstanţe nutritive va fi semnalată de sistemul nostru hormonal ca o stare de foame falsă, deoarece, de-a lungul milioanelor de ani, organismul „s-a obişnuit” cu faptul că acestea sunt înglobate de principalele substanţe nutritive, cum ar fi hidraţii, proteinele sau grăsimile. În asemenea situaţii avem nevoie în mod deosebit de substanţe nutritive echilibrate şi nu de „calorii goale”. Spirulina oferă cea mai bună soluţie pentru remedierea acestei probleme, iar foamea provocată de lipsa de vitamine va dispărea.
Dacă cineva doreşte să-şi diminueze pofta de mâncare începând să consume microalge nu trebuie să se aştepte la rezultate imediate. Este fals să ne gândim că prin înghiţirea unei linguri de Spirulină sau a câtorva tablete de Chlorella pofta de mâncare va dispărea instantaneu. Pentru asta este nevoie de săptămâni, deseori chiar şi de luni.
Şi din ce cauză?
Schimbările hormonale necesită de obicei mai mult timp. Având în vedere că şi obiceiurile noastre s-au format într-o perioadă lungă de timp, şi organismul va avea nevoie de timp ca să se obişnuiască să producă mai puţină insulină, decât în perioadele în care l-am bombardat cu hidraţi de carbon rafinaţi.
Altă întrebare ia însă naştere: oare pot contrabalansa câteva grame de Chlorella sau Spirulina efectul unor factori nocivi cum ar fi sutele de grame de zahăr, făină, cartofi, orez, băuturi răcoritoare şi alţi hidraţi de carbon. În timp ce fără tăgadă, microalgele reprezintă soluţia potrivită în multe cazuri - de ex. şi în cazul eliminării foamei de zahăr – este bine însă să nu ne aşteptăm la rezultate serioase, dacă nu suntem gata să renunţăm la consumarea regulată a alimentelor mai sus enumerate. Un cremşnit sau o pizza consumate săptămânal bineînţeles nu reprezintă nici un pericol. Însă consumarea zilnică a produselor gata preparate, neglijenţa în privinţa consumării legumelor şi carnea consumată de 3-5 ori pe zi, nu constituie tocmai stilul de viaţă care ne-ar putea da speranţe în privinţa efectului benefic al microalgelor.
Căutati un produs anume?
Probleme de sănătate?
Alte produse






