Industria farmaceutică este în căutare permanentă de noi soluţii de obţinere a unor profituri cât mai mari.
Se pare că întreprinderile multinaţionale toate funcţionează pe baza unui singur principiu călăuzitor, şi anume să producă cât mai mult profit, indiferent de preţul plătit de societate.
În cazul industriei farmaceutice acest lucru înseamnă că, trebuie crescut în mod permanent numărul de consumatori de medicamente, mai ales aceea pătură a societăţii, care a devenit deja dcpendentă de antibiotice, aceste persoane rămânând pe viaţă consumatori „fideli” de medicamente.
Grupul ţintă pentru medicamentele antidepresive la început includea doar categoria de vârstă adultă. După saturarea pieţei, producătorii de medicamente au început să răspândească ideea, conform căreia „antidepresivele” ar fi „pilule de fericire”, iar administrarea acestora se recomandă nu doar în cazurile de depresii, ci şi în scop de prevenire a depresiei.
Acest lucru a însemnat o schimbare radicală pentru industria farmaceutică: începând din acest moment, nu doar persoanele „bolnave” constituiau categoria de clienţi potenţiali, ci practic întreaga categorie a adulţilor a devenit consumator de medicamente.
După ce şi această piaţă s-a saturat, grupul ţintă îl constituiau copiii. Reclame şi campanii de promovare de milioane de dolari au încercat să convingă copiii, că nefericirea, starea mizerabilă în care se află câteodată - din orice motiv, de exemplu pentru pierderea animalului preferat, sau pentru lipsa, absenţa prietenilor – este de fapt o boală, care poate fi tratată cu medicamente (sau mai nou chiar şi prevenită).
În curând, multe milioane de copii au început să ia medicamente precum Prozac, iar în culise se pregătea deja „tulburarea bipolară” adică o „anomalie mentală”, o boală introdusă de către industria farmaceutică cu ajutorul psihiatrilor incompetenţi, şi corupţi fără speranţă.
După ce au reuşit să adune un număr suficient de copii, obişnuiţi cu antidepresive şi cu derivaţii de amfetamină (cum este de altfel şi Ritalin-ul) fabricile de medicamente, s-au trezit că într-o familie tipică, încă mai există un membru, care nu ia medicamente, şi anume câinele.
Astfel, industria farmaceutică a mituit agenţia FDA, pentru a atesta un medicament antidepresiv special „dezvoltat” pentru câini, iar în februarie 2007, FDA-ul a şi aprobat medicamentul Prozac, ca un medicament antidepresiv care poate fi administrat şi câinilor. Se pare că şi în creierul acestor animale se produce „pierderea echilibrului chimic”, ceea ce necesită fără îndoială un tratament chimic sintetic, ca şi în cazul copiilor şi adulţilor. Probabil că aşa este, sau nu?
Şi care este pasul următor? – v-aţi putea întreba. Poate antidepresivul Prozac pentru peştişorul dvs. preferat. Şi să nu vă miraţi, dacă reclamele de la televizor vor recomanda Ritalin pentru câinii „suferind" de hiperactivitate .
Practic nu există nici un sentiment, comportament sau atitudine, care „să se simtă în siguranţă” de agresivitatea industriei farmaceutice, şi de faptul de a nu fi considerat de către FDA o boală. (Food and Drog Administration - agenţie a Statelor Unite din domeniul medical).
Căutati un produs anume?
Probleme de sănătate?
Alte produse






